metafizica.info
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

IMHOTEP - arhitectul regal

2 participanți

In jos

IMHOTEP - arhitectul regal Empty IMHOTEP - arhitectul regal

Mesaj Scris de andrei81 Mier Noi 25, 2009 10:53 pm

Imhotep a fost un personaj despre care multă vreme istoricii s-au întrebat dacă este real sau este un zeu. În urma cercetărilor arheologice s-a descoperit că Imhotep a existat cu adevărat. A fost arhitectul regal al regelui egiptean Djeser/Joser(Zoser) şi a construit prima piramidă (în trepte) la Saqqara/Sakkarah, până la el regii fiind îngropaţi în mastabe, uriaşe ridicături facute din cărămizi de lut.


La început monumentul era doar o mastaba clasică, peste o cameră funerară subterană, ce ajungea până la 28 m adâncime, accesibilă printr-un puţ. Intrarea în această cameră a fost sigilată cu o lespede de granit cântărind trei tone. Sub îndrumarea marelui vizir Imhotep, construcţia a fost extinsă şi înălţată în mai multe etape, de parcă arhitectul antic ar fi încercat să vadă până unde se poate merge. Unii experţi apreciază că monumentul funerar a fost conceput ca o replică a palatului în care Djoser a trăit în timpul vieţii. Multe dintre piramidele egiptene ulterioare sunt construite după planuri de o precizie uluitoare, însă în cazul piramidei în trepte de la Sakkara nu se poate vorbi de aşa ceva, ci, mai degrabă, de un experiment arhitectural. Construcţia iniţială a fost alungită şi înalţată succesiv, proces care a necesitat aducerea a peste 200.000 de tone de piatră, până când Imhotep s-a declarat mulţumit. Ridicând mastabe din ce în ce mai mici, una peste alta, s-a ajuns la forma prezentă, cu şase niveluri, şi o înălţime de 60 m. Structura propriu-zisă a fost ulterior acoperită cu calcar, piatră care, după cât se pare, a fost utlizată pentru prima oară la construcţia de piramide chiar la Sakkara. Blocurile erau aşezate cu grijă, astfel încât să redea efectul vizual al treptelor şi chiar să corecteze eventualele defecte. În opinia arheologilor, construcţia în trepte nu e întâmplătoare, dorinţa arhitectului fiind de fapt aceea de a realiza o scară pe care sufletul faraonului să poată urca la cer.
În jurul piramidei în trepte, Imhotep a ridicat un întreg complex, ce include mai multe temple şi pavilioane legate prin tuneluri, precum şi statui ale lui Djoser, însă până în prezent doar o parte a acestui vast ansamblu a fost scoasă la lumină. În timpul lucrărilor de excavare desfăşurate la începutul secolului trecut, în camera funerară s-a descoperit o statuie a faraonului Djoser, păstrată astăzi la Muzeul Naţional din Cairo. Camera este parţial acoperită cu plăci ceramice de culoare albastră, iar inscripţiile de pe pereţi demonstrează că era vorba de o incintă funerară. Unele dintre ziduri sunt împodobite cu sculpturi reprezentând capete de cobră, aşa-numitele “uraei”, simbol al vieţii noi şi reînvierii, des întâlnite în Egipt.
Graţie talentelor sale multiple, nu doar a ajuns pe culmile puterii, dar a şi rămas în istorie drept primul arhitect din lume, pionier al medicinei, poet şi astrolog, fiind considerat primul geniu al planetei. Într-unul din articolele sale, Jacqueline Prager informează că Imhotep înseamnă “cel care vine în pace”, iar biografia sa nu conţine elemente care să justifice portretul negativ care i s-a făcut( mai ales în cultura hollywodiană prin filmul "Mumia"). Deşi se cunosc atât de multe lucruri despre ceea ce a făcut în timpul vieţii sale, datele sale biografice sunt extrem de controversate.
Se ştie cu siguranţă că a fost ridicat la rangul de mare vizir în timpul domniei lui Djoser (2630-2611 i.Hr.), cel de-al doilea rege al celei de-a treia dinastii egiptene. Data naşterii sale nu poate fi decât estimată, astfel că ea variază în funcţie de documentele consultate. În schimb, cele mai multe surse afirmă că el ar fi venit pe lume la Ankhtowe, o suburbie a oraşului Memphis. Tatăl său era un anume Kanofer, de profesie arhitect, iar mama sa se numea Khreduonkh. Izvoarele antice menţionează de asemenea o soţie, pe nume Ronfrenofert. După câte se pare, Imhotep a trăit până la o vârstă înaintată, murind abia în vremea regelui Huni, care a domnit între anii 2599 - 2575 i.Hr. Deşi avea un rang înalt, Imhotep este descris ca un om modest, înfăţişat cel mai adesea ca un scrib aşezat pe un scaun simplu, fără bijuterii sau haine somptuoase, ţinând un papirus pe genunchi. După dispariţia lui (căci nu i s-a găsit mormântul şi nu există vreo o înregistrare scrisă a morţii sale), a fost zeificat graţie numeroaselor cunoştinţe pe care le-a adus egiptenilor (printre care şi în medicină). Este considerat echivalentul aproximativ al lui Asclepios/Esculap, din mitologiile greacă/romană.
Arta construirii piramidelor al cărei inovator a fost Imhotep a continuat şi s-a dezvoltat, atingând culmile perfecţiunii o dată cu Marea Piramidă a lui Keops, dar ulterior s-a renunţat la aceste monumente funerare, faraonii fiind înmormântaţi apoi în cripte săpate în piatră, în Valea Regilor.

sursa: ro.wikipedia.orgIMHOTEP - arhitectul regal Imhotep
andrei81
andrei81

Numarul mesajelor : 34
Data de inscriere : 08/11/2009

Sus In jos

IMHOTEP - arhitectul regal Empty Re: IMHOTEP - arhitectul regal

Mesaj Scris de antonyo121982 Joi Noi 26, 2009 10:26 pm

eu m-am reincarnat din Imhotep in mine farao
antonyo121982
antonyo121982
Admin

Numarul mesajelor : 14
Data de inscriere : 02/07/2009
Varsta : 42
Localizare : Adjud

http://bestmovies.wgz.ro/

Sus In jos

IMHOTEP - arhitectul regal Empty Re: IMHOTEP - arhitectul regal

Mesaj Scris de antonyo121982 Joi Noi 26, 2009 10:27 pm

antonyo121982 a efectuat 1 lansare(lansari) ale unui zar IMHOTEP - arhitectul regal Casino%20zar (ZARUL DE AUR.) :
IMHOTEP - arhitectul regal Chet-zar
antonyo121982
antonyo121982
Admin

Numarul mesajelor : 14
Data de inscriere : 02/07/2009
Varsta : 42
Localizare : Adjud

http://bestmovies.wgz.ro/

Sus In jos

IMHOTEP - arhitectul regal Empty Re: IMHOTEP - arhitectul regal

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum