Civilizatia asiriana

Asirienii au trăit în nord-estul Mesopotamiei. Au creat un imperiu puternic, fiind unul dintre cele mai puternice imperii din Orient. În mil. III î.Hr., pe cursul mijlociu şi superior al râului Tigru constituie o serie de oraşe-state: Assur, Ninive, Urbilum (Arbela).
Zeul lor principal era Assur, al cărui nume a fost împrumutat capitalei imperiului. Foloseau în război care de luptă, din care arcaşii trăgeau în inamic din fuga cailor şi foloseau prăştii, scuturi, arcuri şi berbeci de luptă, fiind războinici de temut. Curând, Asiria a devenit un imperiu puternic, distrugând Babilonul, cucerind Egiptul, Siria şi Anatolia, capitala imperiului fiind Ninive. Sub domnia regelui Tiglatpalasar I si a lui Asurbanipal hotarele imperiului atingeau Golful Persic şi Marea Mediterană, devenind principala putere a Orientului mijlociu. Regele Sennaherib cucereşte Babilonul în anul 689 î.Hr., oraşul fiind distrus, iar în anul 671 î.Hr., succesorul său Asarhaddon cucereşte Egiptul În anul 609 i.Hr., imperiul asirian a fost cucerit de babilolieni, capitala Ninive fiind distrusă, iar în Babilon, principele caldeean Nabopalasar se proclamă rege al Babilonului. În anul 614 î.Hr., mezii cuceresc oraşul Assur, iar în anul 612 î.Hr., Ninive şi Kalakh sunt ocupate. În cele din urmă, un an mai târziu, ultimele rezistenţe ale asirienilor sunt spulberate de către mezi.
Inceputul
Asirienii, unul dintre popoarele cele mai războinice din istorie, au luptat de-a lungul secolelor pentru a subjuga popoarele vecine. La apogeul puterii, imperiul lor se întindea până la Golful Persic şi cuprindea chiar şi Egiptul. Agresivitatea lor se putea datora într-o oarecare măsură poziţiei lor geografice. Pământul Asiriei era în partea nordică a Mesopotamiei, pe lângă Valea Tigrului, la nord de Babilon. Deoarece nu aveau hotare naturale, ţărmuri sau lanţuri muntoase, erau vulnerabili din orice direcţie. Din această cauză era nevoie de o armată puternică şi mobilizata în orice moment, pentru menţinerea imperiului. Asirienii erau comercianţi îndrăzneţi. Mai mult, principalele căi comerciale ale Mesopotamiei au trecut prin ţara lor, aceasta a reprezentat în sine posibilitatea de îmbogăţire a oricărei puteri ce deţinea controlul asupra lor. Ca şi vecinii lor babilonieni, şi asirienii erau amoriţi, adică: urmaşii popoarelor semitice care în mileniul trei î.Hr. ieşind din Arabia au subjugat oraşele Sumer şi Akkad. Apariţia Asiriei ca stat independent a fost în jurul anului 1900 î.Hr., dar a continuat să fie sub dominaţia regatului barbar Mitanni. În decursul acestei lungi şi grele perioade, asirienii nu numai că au reuşit să-şi păstreze identitatea; dar au dezvoltat şi o tradiţie militară puternica. Astfel, în secolul XIV î.Hr. au putut lansa o campanie expansionistă. Au făcut incursiuni în toate direcţiile. Tukultiapil-Esara I., un rege al secolului al XII-lea a extins imperiul Asirian pînă la Marea Mediterană. Succesul lui era schimbător deoarece au pătruns popoare în Orientul Apropiat, s-au format şi au dispărut state, iar în locul inamicilor vechi au apărut alţii noi, şi anume aramienii. Începînd din secolul IX, militarismul asirian a devenit din ce in ce mai crud. A luat naştere Imperiul Asirian, care a cuprins Mesopotamia în cea mai mare parte şi Siria de Nord.
Imperiul.
După o perioadă de decădere, în 745 î.Hr. Asiria şi-a început campania de expansiune finală, care a fost şi cea mai nesăbuita. În această perioadă un comandant plin de succes, Tukultiapil-Esarra ai III-lea, a fondat o dinastie nouă. El a fost urmat de numeroşi regi talentaţi şi nemiloşi, şi anume Sarrukin al II-lea şi Sin-ahheereba. Existenţa statului depindea de fapt de armată, astfel asirienii au fost pionieri ai înnoirilor militare. În scurt timp au trecut la utilizarea armelor de fier în locul celor din bronz şi au utilizat care de luptă trase de cai. După ce au început să crească cai care puteau duce omul pe spate, ei au fost primii care au introdus unităţile de cavalerie în armată. Nici inamicul învins care se ascundea în oraş nu mai avea scăpare. Asirienii au asediat oraşele cu ajutorul berbecilor de luptă şi al turnurilor mobile, apoi au mălcelărit toată populaţia. Bogăţia acestui imperiu uriaş a facut posibilă importul de piatră, lemn şi metale preţioase, pe care le-au utilizat la împodobirea oraşelor Aşur, Kalhu, Dur-Sarrukin (Horsabad) şi Ninive. Fiecare împarat care care a contribuit la extinderea imperiului şi-a construit palatul propriu, ornamentat cu statui înfătişând tauri cu aripi şi cap de om, care vegheau simbolic construcţia. Inscripţiile columnelor ridicate pentru comemorarea victoriilor se mândreau cu numele inamicului învins şi cu numărul persoanelor decapitate sau trase în ţeapă.
Decăderea şi cucerirea babiloniană
În timpul domniei lui Assur-ban-apli (668 - 627 î.Hr.) Asiria era la apogeul puterii sale şi a nimicit popoarele asociate împotriva sa. Deşi au pierdut controlul asupra Egiptului, aceasta a însemnat de fapt menţinerea puterii asiriene. O putere atât de agresiva nu-şi putea permite nici un moment de slăbiciune, totuşi acesta a apărut în jurul anului 630 î.Hr. Asiria era dezbinată de razboaie civile pentru putere şi încetul cu încetul imperiul s-a destrămat. Atacul mezilor dinspre est şi cel al babilonienilor dinspre sud au culminat cu căderea capitalei Aşur în anul 614 î.Hr., apoi au fost asediate Ninive şi Kaşhu, acestea cazând în anul 612 î.Hr. De data aceasta victimele macelurilor au fost asirienii, iar inamicii lor au dat dovada de atât de mult zel încât Asiria şi poporul asirian au disparut pur şi simplu din istorie.